versuri

Articol publicat in: Cultura

(preluate de pe internet)

În viaţă să te fereşti de patru gafe :

1. Să nu te plângi că nu mai eşti tânăr.

2. Să nu dai sfaturi nimănui.

3. Să nu invoci mereu experienţa ta.

4. Să nu povesteşti de o sută de ori acelaşi lucru.

Îmi dau seama cât de ridicol e să-ţi iei aere de pedagog acolo unde nimeni n-are nevoie de lecţii.

În noi avem şi vicii şi iubire. Supremul viciu este să fii superficial. Iubirea este un miracol, dar miracolele nu se produc în fiecare zi.

Între cărţi avem sentimentul că suntem mai importanţi, lumea ni se pare mai bună.

Dorim să fim norocoşi şi de aceea, în casă păstrăm, deseori, o ramură de vâsc. De ce oare tocmai o plantă parazită este socotită simbolul norocului? Oare şi norocul este parazitar?

Doreşte mult, speră puţin, nu cere nimic. (???)

Sunt momente când încheiem o etapă din viaţă şi începe o nouă etapă din viaţa ta. Exista o vinovăţie care-ţi dă puterea să mergi mai departe, să distingi între bine şi rău, între drept şi nedrept.

Printre bolile contagioase ar trebui trecută şi acea singurătate rea, urâtă, bazată pe degradarea relaţiilor umane, când nu te mai interesează cel de lângă tine, te irită şi eşti gata să te cerţi cu el din nimic fiindcă şi altul, ceva mai devreme, s-a comportat cu tine la fel.

Pentru mulţi trecutul e mai lung decât viitorul. În schimb mă pot baza pe privilegiul de a o lua mereu de la capăt în ceea ce fac.

Viaţa e rotundă, s-ar zice. Ca şi pământul. Mergi, mergi şi te trezeşti în acelaşi punct uneori. Doar că ai riduri şi amintiri.

În viaţă omul are îndoieli şi certitudini. Atunci când îndoielile sunt mai multe decât certitudinile, trebuie să te analizezi şi să iei o decizie. Un “om cu certitudini” este superior unui “om cu indoieli”.

În general, ceea ce trebuie să părăseşti devine mai frumos. Am ieşit, cu timpul, din carantina sufletească iniţială şi n-am devenit un dezrădăcinat, deşi îndeplineam caracteristicile candidatului la dezrădăcinare.

Să nu ne mai temem de cei care ne-au lovit sau ne-au luat peste picior. Cu răutatea acestora ne-am învăţat. Pe ei îi putem ocoli şi aceasta ne mulţumeşte. Şi să nu ne pierdem speranţa. Şi nici sănătatea. Boala se simte. Sănătatea nu.

Infernurile devin perfecte abia prin pierderea oricărei speranţe.

Durerea te învaţă să suferi şi pentru altul, sau, măcar, să nu-l dispreţuieşti că suferă.

Romulus Modoran